Insolvență vs. faliment - noțiuni distincte sau instrumente complementare ale unei instituții salutare?

În cadrul relațiilor comerciale și, în special, în zona de activitate a unei entități comerciale, raporturile juridice între participanții la viața economică nasc obligații care, odată asumate, trebuie să fie îndeplinite conform contractelor încheiate. În toate aceste operațiuni, și, mai ales, în îndeplinirea obligațiilor contractuale, raportul între activele și pasivele entității comerciale, fie că este vorba de o persoană fizică, fie că este vorba de o organizație înființată potrivit normelor în materie, joacă un rol important tocmai în garantarea bunăstării și ”sănătății”, dacă este permisă folosirea acestui termen, entității în circuitul vieții economice.

Data publicarii: 4 mai 2023

Dezechilibrele grave care pot avea loc în raportul dintre activele și pasivele unui comerciant pot conduce la imposibilitatea îndeplinirii de către acesta a obligațiilor asumate în relațiile contractuale la care este parte. În aceste cazuri de dezechilibru, poate interveni instituția insolvenței sau, în unele cazuri mai grave, poate apărea chiar spectrul falimentului. 

Tocmai despre aceste două noțiuni fundamentale ale relațiilor guvernate de dreptul comercial va fi vorba și în acest articol în care vom încerca să evidențiem care sunt diferențele între insolvență și faliment dar și să oferim unele îndrumări și direcții de acțiune generale pentru evitarea ajungerii în astfel de situații.

Cuprins

1. Diferența între insolvență și faliment din perspectiva noțiunilor generale

2. Faliment vs. insolvență - proceduri, condiții, efecte

3. Evitarea insolvenței sau a falimentului: sfaturi generale și direcții de acțiune de urmat

1. Diferența între insolvență și faliment din perspectiva noțiunilor generale

De cele mai multe ori, se face o confuzie între cele două noțiuni de insolvență și de faliment. Cele două noțiuni, chiar dacă, așa cum veți observa din cuprinsul acestui articol, sunt legate și sunt guvernate, practic, de aceeași normă legală, sunt diferite în esență. 

Astfel, se poate afirma încă de la început și fără a greși prea mult, că diferența între insolvență și faliment este aceeași cu diferența între întreg și parte. Falimentul se subsumează astfel instituției insolvenței, fiind doar o etapă, cea finală, a unei proceduri generale care are drept scop esențial redresarea și recuperarea entității economice aflate în dificultate și reintegrarea acesteia, în circuitul economic. În mod plastic, s-ar putea asemăna insolvența cu un parcurs de ”însănătoșire” al unei entități economice, iar falimentul ca o fază nedorită, finală, dar necesară, de eliminare a entității din circuitul economic. 

Prin urmare, definind insolvența, se poate afirma că aceasta este o procedură prevăzută de lege și care poate fi declanșată la cererea părților aflate în relații comerciale (debitori și creditori, deopotrivă) în anumite cazuri în care entitatea debitoare este considerată ca nefiind capabilă să stingă datoriile certe, lichide și exigibile pe care le are către creditori pe baza stării patrimoniale curente și a fondurilor disponibile. 

Tot în cadrul procedurii insolvenței apare și noțiunea de reorganizare judiciară care reprezintă intervenția puterii judecătorești a statului pentru a limita sau, pe cât posibil, a reangaja societatea insolventă în circuitul economic cu scopul vădit de a proteja și interesele creditorilor acestei entități aflate în dificultate. Astfel, prin reorganizarea judiciară ca parte a procedurii insolvenței se poate impune debitorului un program de redresare pe baza unui plan de reorganizare a activității economice și juridice a acestuia care poate conține una sau mai multe dintre următoarele căi de acțiune:

  • Restructurarea entității prin modificarea structurii capitalului social;
  • Restrângerea activității prin vânzarea unor bunuri care faceau parte din patrimoniul entității;
  • Restructurarea operațiunilor și financiară a entității aflate în dificultate.

Pe de altă parte, falimentul poate fi definit ca parte a procedurii de insolvență care implică valorificarea activului patrimonial disponibil al entității debitoare în vederea îndestulării în tot sau în parte creditorilor acestei entități acțiune de lichidare urmată de radierea entității din registrul comerțului.  Falimentul intervine, desigur atunci când reorganizarea judiciară a eșuat în scopul acesteia de a repune entitatea pe un făgaș stabil din punctul de vedere al viabilității economice. Falimentul poate fi deci privit și ca o soluție de ultim resort, soluție care nu este nici pe departe obligatoriu de adoptat atunci când o societate comercială intră în insolvență. 

2. Faliment vs. insolvență - proceduri, condiții, efecte

Procedura insolvenței este reglementată în România de Legea nr. 85 din 25 iunie 2014 care stabilește și regulile în domeniul prevenirii apariției acestei situații economico-juridice asupra debitorilor care se confruntă cu dificultăți în activitatea pe care o desfășoară.

În ceea ce privește procedura insolvenței, aceasta poate fi generală sau simplificată în funcție de parcurgerea unor etape suplimentare înainte de a ajunge la faliment sau chiar cu scopul de a evita falimentul. 

Astfel, procedura generală de insolvență include trei mari etape:

  • Perioada de observație;
  • Reorganizarea judiciară;
  • Falimentul.

Perioada de observație este o durată de timp care se scurge între data la care procedura de insolvență a început și data la care planul de reorganizare judiciară a fost aprobat ori data la care societatea intră în faliment, după neizbutirea reorganizării judiciare. 

Reorganizarea judiciară, așa cum s-a putut observa deja în cuprinsul acestui articol, este o procedură legală în care societatea intrată în insolvență este constrânsă, prin intervenția unui plan de reorganizare adoptat de creditorii societății și confirmat de un judecător sindic, să achite datoriile restante. Este de menționat că un plan de reorganizare judiciară a unei societăți nu se poate întinde pe o durată mai mare de trei ani de la data confirmării planului de reorganizare menționat. 

Rolul reorganizării judiciare este, așa cum s-a observat deja, acela de a da o șansă entității economice de a redeveni viabilă și de a reuși să achite debitele către creditori, revenind astfel cu forțe noi în circuitul economic. 

Totuși, dacă planul de reorganizare nu reușeste să îndeplinească acest deziderat sau acest plan nu a fost aprobat de către adunarea creditorilor ori nu a fost confirmat de judecătorul sindic desemnat în procedura de insolvență, societatea va intra direct în procedura falimentului. 

Dacă ne referim acum la procedura simplificată de insolvență, în această situație societatea debitoare aflată în dificultate intră direct în procedura de faliment în care are loc lichidarea cu acoperirea totală sau parțială a debitelor și radierea. 

Din punctul de vedere al deschiderii procedurii de insolvență care, implicit, poate conduce sau nu la faliment, merită notat că inițierea acesteia se poate realiza fie de către creditorii unei entități economice care a intrat în dificultate financiară și acumulează creanțe, fie de către instituții ale statului, expres prevăzute de lege, fie chiar de către reprezentanții legali ai societății debitoare. Prima condiție de declanșare a procedurii insolvenței este existența unor debite neachitate care să însumeze cel puțin 50.000 de lei. Este de menționat că în cazul persoanelor fizice, procedura insolvenței poate fi solicitată de la un prag minim de 6 salarii medii brute pe economie, reprezentând creanțe neonorate. 

După admiterea cererii de deschidere a insolvenței, judecătorul sindic va proceda la desemnarea unui administrator judiciar, respectiv a unui lichidator judiciar, după caz. Acest administrator va avea calitatea de provizoriu până la întrunirea adunării creditorilor care poate confirma persoana desemnată de judecătorul sindic sau o poate înlocui cu o altă persoană, practician în insolvență și înscrisă în Tabloul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România. Administratorul sau lichidatorul judiciar va avea ca primă sarcină întocmirea tabelului provizoriu de creanțe. Tabelul se întocmește pe baza cererilor de înscriere a diverșilor creditori pe care societatea aflată în dificultate îi are, precum și prin trecerea, din oficiu, a creanțelor de natură salarială pentru care nu se cere formularea unei cereri de înscriere la masa credală.

Societatea debitoare își va continua activitatea economică sub supravegherea administratorului judiciar fie sub conducerea unui administrator special, fie sub conducerea directă a administratorului judiciar dacă dreptul de administrare al debitorului a fost ridicat.

Dacă rolul preventiv al procedurii de insolvență este unul de succes, iar toate obligațiile de plată asumate în planul confirmat au fost îndeplinite alături de plata tuturor creanțelor curente, entitatea economică poate ieși de sub procedura insolvenței și își poate relua activitatea în mod normal. În caz contrar, așa cum s-a observat deja, se ajunge la procedura falimentului și a lichidării urmate de radiere.

3. Evitarea insolvenței sau a falimentului: sfaturi generale și direcții de acțiune de urmat

Deși insolvența asigură, oarecum plastic spus, un ”colac de salvare” al unei entități economice care se confruntă cu dificultăți în plata debitelor asumate, această procedură nu ar trebui privită ca o asigurare și ca o undă verde a unui comportament corporativ neechilibrat. 

Astfel, pentru a se evita ajungerea în pragul insolvenței, managementul entităților economice ar trebui să adopte continuu o atitudine proactivă și prudentă în sensul luării celor mai bune decizii pentru evoluția societăților în ansamblul relațiilor comerciale. Iată câteva direcții de acțiune prudențiale care ar putea sta la baza unei filozofii pe care orice manager ar trebui s-o adopte:

  •  Ținerea sub control a cheltuielilor și dezvoltarea afacerilor

Desigur, cheltuielile în cadrul unei societăți sunt absolut necesare pentru dezvoltarea economică a activității acesteia. Dar, de multe ori, cheltuielile pot scăpa de sub control, caz în care apelarea la un audit financiar care poate oferi un tablou exact al fluxurilor de bani sau apelarea la servicii administrative de optimizare a funcționării curente pot fi decizii salutare. De asemenea, serviciile de gestionare a afacerilor, prin care profesioniști cu o bogată experiență în domeniul business-ului pot oferi sfaturi și căi optime de acțiune pot fi un adaos benefic la activitatea unei firme, mai ales atunci când este cazul luării unor decizii importante. În acest context, astfel de servicii sunt oferite de către Mazars în România.

  • Evitarea sau rezolvarea cu succes a litigiilor

Litigiile pot fi surse generatoare de pierderi financiare semnificative pentru o entitate economică. Tocmai de aceea, societățile comerciale trebuie să acționeze cu prudență în asumarea obligațiilor contractuale și să poată fi capabile să-și apere drepturile legale născute fie din legislația primară, fie cele câștigate prin relațiile comerciale în sine. De aceea, este recomandată apelarea la servicii de consultanță juridică specializate pe domeniul și spețele întâmpinate de entități ori de câte ori planează un potențial pericol de litigii care ar putea avea urmări negative din punct de vedere financiar.

  • Conformarea fiscală 

Un factor favorizant al apariției spectrului insolvenței este neglijența în privința conformării fiscale și a păstrării unei activități contabile corecte. Amenzile și litigiile care se pot isca cu autoritățile de administrare fiscală ale statului în privința greșelilor de raportare sau a întârzierilor  îndeplinirii unor obligații pot genera pierderi însemnate de bani și de timp și pot contribui la ”deraierea” unei entități economice de la o linie sustenabilă de activitate. Astfel, apelarea la consultanță financiară pentru lămurirea unor aspecte care privesc aceste domenii precum și apelarea la servicii de contabilitate și raportări financiare și fiscale de bună calitate poate constitui un ”zid de apărare” destul de puternic în fața oricăror scăpări sau inadvertențe, mai ales în contextul unei legislații fiscale în continuă schimbare.    

În concluzie, insolvența și falimentul, pot fi privite în sens dihotomic, falimentul fiind o parte a instituției juridice a insolventei, distinctă și fără obligativitatea producerii, însă existentă ca pericol pentru entitățile economice care nu abordează suficient de prudent jocul economic. Pe de o parte, insolvența poate fi privită ca un element salutar de intervenție și redresare a unei societăți aflate în dificultate, iar pe de altă parte, concomitent cu falimentul, ca un instrument de asanare a mediului economic prin eliminarea entităților care nu reușesc adaptarea la rigorile capitalismului. 

*Acest material a fost pregătit doar în scop informativ și nu are rolul de a oferi consultanță fiscală, juridică sau contabilă. Rcomandăm să vă sfătuiți cu echipa de consultanți fiscali, juridici și contabili înainte de a lua orice decizie cu privire la subiectele menționate în acest articol.