Sustenabilitatea - o provocare pentru companiile care doresc să-și îmbunătățească performanța generală

Sustenabilitatea este un concept care înseamnă satisfacerea propriilor nevoi, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a se folosi de resursele de care societatea dispune în prezent.

Data publicării: 11 noiembrie 2022

Sustenabilitatea nu face referire doar la resursele naturale, ci și la cele sociale și economice, la fel de importante pentru o dezvoltare durabilă. Cu toate că termenul este relativ nou apărut, conceptul își are rădăcinile în mișcările și ideile mai vechi din trecut. Dezvoltarea sustenabilă reprezintă o preocupare și pentru companiile care își doresc să desfășoare activități fără a avea un impact negativ asupra mediului, comunității și societății în ansamblu. Sustenabilitatea unei afaceri ține foarte mult și de partea economică și financiară, dar și de alte aspecte importante. Află în acest articol mai multe informații despre conceptul de dezvoltare sustenabilă al unei firme. 

Cuprins: 

1. Ce înseamnă sustenabil și care sunt pilonii de dezvoltare sustenabilă? 

1.1. Ce este sustenabilitatea? 

1.2. Ce presupune o dezvoltare sustenabilă? 

2. Sustenabilitatea afacerii -  tot ce trebuie să știi despre acest concept 

2.1. Sustenabilitate financiară

2.2. Sustenabilitate economică

2.3. Sustenabilitatea unei firme și a planului de afaceri

2.4. Ce înseamnă sustenabilitatea unui proiect?

2.5. Obiective de dezvoltare sustenabilă

Ce înseamnă sustenabil și care sunt pilonii de dezvoltare sustenabilă?

Sustenabilitatea este un concept foarte dezbătut nu doar la nivel de organizație, cât și la nivel individual de către consumatorii de rând. În sens larg, a fi sustenabil se referă la capacitatea de a susține un proces în mod continuu în timp. În contextul afacerilor, acest lucru urmărește să prevină epuizarea resurselor, astfel încât ele să fie disponibile pe termen lung.

1.1. Ce este sustenabilitatea?

Cea mai des întâlnită definiție a sustenabilității este cea care provine de la Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare a ONU, care spune că dezvoltarea durabilă se realizează doar dacă nevoile prezentului sunt satisfăcute, fără a compromite capacitatea generațiilor următoare de a-și satisface propriile necesități. 

O altă definiție afirmă că sustenabilitatea reprezintă un echilibru între asigurarea sănătății mediului, a echității sociale și a unei economii eficiente, astfel încât să se creeze comunități sănătoase și durabile pentru prezent și viitor. 

Oricare ar fi definiția exactă a sustenabilității, cu siguranță practicile durabile sunt importante în contextul în care resursele sunt limitate. Prin urmare, acestea trebuie să fie folosite în mod conservator și înțelept, ținându-se cont de consecințele pe termen lung ale modalităților de utilizare. 

În acest demers, multe întreprinderi s-au angajat să atingă obiective durabile: reducerea amprentei ecologice și conservarea resurselor. De asemenea, firmele din Uniunea Europeană trebuie să se alinieze legislației de mediu, întreaga transformare și implementare a măsurilor impuse putând fi o adevărată provocare. Integrarea sustenabilității în toate activitățile reprezintă un proces complex ce are ca scop final îmbunătățirea performanței generale a afacerii.  

1.2. Ce presupune o dezvoltare sustenabilă?

Sustenabilitatea abordează atât aspectele ecologice, cât și pe cele sociale și economice, susținând că fiecare dintre ele contribuie la o prosperitate durabilă. Așadar, conceptul poate fi împărțit în trei piloni: 

Sustenabilitatea mediului - se referă la menținerea integrității ecologice, astfel încât toate elementele de mediu să fie în echilibru, iar resursele naturale să fie consumate într-un ritm care permite posibilitatea ca acestea să se refacă singure. Aceasta se concentrează pe conservarea biodiversității, fără a se renunța la progresul economic și social. Dezvoltarea sustenabilă a mediului presupune protejarea apelor, economisirea energiei, limitarea sau eliminarea utilizării materialelor plastice, reducerea deșeurilor și reciclarea, protejarea florei și faunei. 

Sustenabilitatea economică - se referă la capacitatea de a menține independența comunităților umane de pe glob și la accesul la resursele necesare pentru satisfacerea nevoilor. Sustenabilitatea economică în afaceri are în vedere o abordare echilibrată, astfel încât organizațiile să-și gestioneze resursele în mod eficient și să genereze cu responsabilitate profituri pe termen lung. 

Sustenabilitatea socială - este un concept ce face referire la drepturile universale ale omului și la accesul la resurse suficiente, cu scopul de a consolida coeziunea și stabilitatea comunităților sociale. 

2. Sustenabilitatea afacerii -  tot ce trebuie să știi despre acest concept

Nu este de mirare că sustenabilitatea a devenit în prezent un principiu de bază, având în vedere preocupările cu care se confruntă lumea, printre acestea numărându-se poluarea, încălzirea globală, inegalitatea socială sau epuizarea resurselor. Prin urmare, conceptul de sustenabilitate corporativă a devenit parte din agenda economică, socială și de mediu a unei companii, lucru care presupune găsirea unor soluții inovatoare și o abordare responsabilă in întreaga strategie de dezvoltare. 

2.1. Sustenabilitate financiară

Sustenabilitatea financiară este importantă în orice afacere, având un impact pozitiv asupra dezvoltării. Aceasta implică anumite abordări și strategii, cu scopul de a aduce valoare companiilor, de a proteja și de a crește resursele financiare, contribuind astfel la un viitor mai bun și la bunăstarea afacerii. 

Sustenabilitatea financiară susține soluțiile inovatoare care gestionează în mod responsabil resursele firmei, asigurând un cash-flow eficient. O strategie foarte bună în acest sens este atragerea de fonduri sau accesarea unor surse de finanțare. De asemenea, alte măsuri importante sunt adoptarea unor politici de management durabile, dezvoltarea unor relații transparente cu colaboratorii, investițiile în resursa umană și alte strategii pentru creșterea rentabilității unei afaceri. 

Toate acestea sunt abordate din perspectivă sustenabilă, ceea ce presupune o gestionare rațională a resurselor, optimizarea proceselor financiare și diminuarea riscurilor operaționale care vor conduce la performanță. Sustenabilitatea financiară reprezintă, așadar, un aspect important în orice afacere, fiind implementată de toți antreprenorii care își doresc o bună funcționare și dezvoltare a companiei. 

2.2. Sustenabilitate economică

În contextul afacerilor, sustenabilitatea nu se referă doar la latura ecologică, fiind în strânsă legătură și cu partea economică. Sustenabilitatea afacerii reprezintă o viziune ce încurajează întreprinderile să găsească un echilibru între beneficiile pe termen lung și profiturile imediate, prin practici ecologice. Acest lucru presupune elaborarea unor strategii pentru a obține acest echilibru perfect între sustenabilitate și performanța economică a companiei. Printre cele mai importante practici în acest sens se numără: 

  • Reducerea emisiilor;
  • Diminuarea consumului de energie;
  • O amprentă de carbon mai mică;
  • Creșterea reciclării ambalajelor;
  • Promovarea utilizării materialelor reciclate;
  • Aprovizionarea cu produse de la organizații ce practică un comerț echitabil;
  • Campanii de conștientizare a consumului responsabil.

De asemenea, companiile și-au stabilit anumite obiective de sustenabilitate: colectarea deșeurilor, soluții eficiente de reciclare a ambalajelor sau angajamentul de a reduce emisiile globale cu un anumit procent. 

Pe lângă beneficiile sociale pe care le are sustenabilitatea unei firme, există însă și beneficii financiare pentru companiile care implementează cu succes astfel de strategii. Utilizarea responsabilă a resurselor îmbunătățește viabilitatea pe termen lung, iar reducerea deșeurilor și a poluării, utilizarea unor corpuri de iluminat și instalații sanitare mai eficiente ajută companiile să economisească bani din facturile la utilități. 

Sustenabilitatea economică se referă la capacitatea unei companii de a-și continua operațiunile eficiente pe termen lung. Astfel, ea trebuie sa fie capabilă și să dispună de suficiente resurse, lucrători și consumatori adecvați pentru produsele sale, în prezent și în viitorul îndepărtat. 

2.3. Sustenabilitatea unei firme și a planului de afaceri

Indiferent de cât de mare este afacerea sau de sectorul în care activează, adoptarea unor practici de afaceri sustenabile vor îmbunătăți rezultatul final. Costurile inițiale ale unui plan de afaceri durabil vor fi compensate de riscurile mai reduse, imaginea pozitivă a mărcii, îmbunătățirile aduse mediului și sănătății și capacitatea de a satisface o cerere de produse și servicii ecologice. 

Sustenabilitatea planului de afaceri presupune dezvoltarea unei strategii pentru a atinge obiectivele de stabilitate financiară, socială și de mediu. Acest plan este benefic, având în vedere impactul pe care un business îl are asupra comunității și resurselor. 

Pentru îmbunătățirea performanței în materie de sustenabilitate, un plan bine pus la punct prezintă primii pași în această direcție: 

  • Definirea viziunii, a misiunii și a valorilor companiei;
  • Crearea unui departament de sustenabilitate în cadrul companiei; 
  • Analizarea și evaluarea performanței din prezent în materie de sustenabilitate;
  • Implicarea întregului personal;
  • Planificarea, stabilirea obiectivelor și a priorităților;
  • Implementarea planului, stabilirea și comunicarea noilor politici și practici;
  • Urmărirea progresului și măsurarea rezultatelor.

Acest plan reprezintă însă o orientare generală, deoarece fiecare industrie și fiecare întreprindere utilizează energia și resursele în mod diferit. Ca obiective comune pot fi menționate minimizarea deșeurilor și reducerea emisiilor de carbon. Practicile de sustenabilitate ale unei afaceri sunt influențate și de alți factori precum clienții, investitorii, preferințele consumatorilor, deficitul de resurse sau rentabilitatea proiectelor. 

2.4. Ce înseamnă sustenabilitatea unui proiect

O organizație își poate menține sustenabilitatea și prin intermediul unor proiecte realizabile, care pot fi duse cu succes la bun sfârșit. O metodă eficientă este implementarea unor schimbări mici la început, urmând ca, ulterior, să fie măsurate rezultatele și să se treacă la obiectivele următoare. Proiectele pot viza diverse domenii precum eficiența energetică și energia regenerabilă, reducerea deșeurilor prin reutilizare și reciclare, prevenirea poluării, practici durabile în ceea ce privește procesele de fabricare și de ambalare ale produselor.

Câteva exemple de proiecte sustenabile sunt: 

  • Proiecte pentru modernizarea sistemelor de încălzire sau pentru instalațiile de energie regenerabilă, cum ar fi panourile solare;
  • Proiecte de îmbunătățire a proceselor de producție în vederea reducerii deșeurilor și a emisiilor periculoase;
  • Proiecte pentru achiziționarea echipamentelor ecologice.

Așadar, existența unui plan de durabilitate este necesară pentru succesul unei companii și implică câțiva pași in acest sens: 

  • Identificarea factorilor de sustenabilitate pentru companie;
  • Înțelegerea inițiativelor ecologice posibile din cadrul companiei;
  • Prioritizarea inițiativelor de sustenabilitate care sunt aliniate cu viziunea firmei;
  • Stabilirea unor obiective și termene specifice și măsurabile;
  • Urmărirea progresului și a rezultatelor.

Sustenabilitatea este un aspect relevant în toate domeniile de lucru. Echipele de achiziție din diverse companii caută mereu oportunități de a cumpăra din surse durabile și de a face lanțul de aprovizionare mai eficient. De altfel, în majoritatea proiectelor, sustenabilitatea rămâne la fel de semnificativă și importantă și este o componentă fundamentală pentru îmbunătățirea practicilor și a metodelor de lucru durabile. Conceptul de dezvoltare sustenabilă poate fi încorporat în proiecte, ținând cont de găsirea unui echilibru între cele mai importante elemente: mediul, societatea și economia. 

2.5. Obiective de dezvoltare sustenabilă

Multe companii încearcă să integreze practici de durabilitate în modelele lor de afaceri. Pentru a face acest lucru, ele trebuie să identifice mai intai punctele slabe. De exemplu, o firmă ar putea ajunge la concluzia că generează prea multe deșeuri. Prin urmare, compania ar putea stabili un obiectiv ambițios precum reducerea cantității de deșeuri pe care o produce. Alte obiective de dezvoltare sustenabilă sunt reducerea amprentei de carbon asupra mediului și eficiența energetică sau strategiile de achiziții durabile. Un ultim pas ar fi punerea în aplicare a strategiei și măsurarea rezultatelor acesteia. 

Având această abordare pas cu pas, sustenabilitatea afacerii are mai multe șanse să fie profitabilă. Nu are sens ca o companie să încerce să abordeze toate obiectivele în același moment, pentru că acest lucru va implica sarcini greu de realizat și o mulțime de dificultăți. În schimb, întreprinderile pot identifica obiectivele relevante care vor contribui în mod valoros la sustenabilitate, ceea ce va însemna mult mai mult. 

De folos poate fi și o evaluare efectuată de o firmă competentă, cu expertiză în afaceri, care asigură sprijinul necesar în dezvoltarea unei strategii coerente de sustenabilitate. Astfel, companiile își pot stabili foarte bine obiective clare și relevante fără riscul de a nu le îndeplini și de a duce la daune financiare și de reputație. 

Sustenabilitatea trebuie integrată treptat în activitățile unei companii, astfel încât să îmbunătățească performanța generală a întregii afaceri. Doar în acest fel o întreprindere poate fi considerată durabilă, capabilă să protejeze resursele naturale, să sprijine comunitatea și să ofere o forță de muncă sănătoasă, obținând în același timp venituri suficiente pentru a fi eficientă pe termen lung. 

În concluzie, o afacere poate fi sustenabilă încă de la început, printr-un plan de afaceri relevant, sau se poate implica pe parcurs în acest demers, prin adoptarea unor măsuri și strategii care să o ghideze în tot acest proces. Exploatarea resurselor naturale în mod responsabil, elaborarea unui plan de reciclare sau colectarea selectivă a deșeurilor reprezintă doar câteva exemple. Ajutorul specializat la care firmele pot apela constituie o soluție cu adevărat benefică pentru a putea face față mai ușor provocărilor care vin odată cu dezvoltarea sustenabilă. 

*Acest material a fost pregătit doar în scop informativ și nu are rolul de a oferi consultanță fiscală, juridică sau contabilă. Rcomandăm să vă sfătuiți cu echipa de consultanți fiscali, juridici și contabili înainte de a lua orice decizie cu privire la subiectele menționate în acest articol.