Noua directivă UE privind sustenabilitatea corporativă, amprenta de carbon și gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje

Reglementări europene privind amprenta de carbon

Activitățile antropice generează un impact semnificativ asupra mediului, astfel determinând schimbări climatice ce vor continua să afecteze pe termen lung atât afacerile și cetățenii, cât și biodiversitatea.

O componentă importantă care determină schimbarea climei este reprezentată de 'amprenta de carbon'. Aceasta se referă la cantitatea totală a emisiilor de CO2 și de alte gaze cu efect de seră ('emisii GES'), generate în mod direct sau indirect de un produs ori de o activitate sau asociate activităților desfășurate de o persoană sau de o organizație. Emisiile GES sunt, de obicei, calculate sub formă de dioxid de carbon echivalent (CO2e), ținându-se seama de potențialul lor diferit de încălzire globală.

1. Legislația Europeană privind amprenta de carbon

Conform comunicării Comisiei Europene, 'Pactul verde european', emisiile GES trebuie reduse cu 55% până în anul 2030 și cu 100% ('Net Zero') până în anul 2050, astfel încât să fie în concordanță cu obiectivele de limitare a temperaturii globale la 1,5°C, menționate în Acordul de la Paris.

În vederea reducerii emisiilor GES generate, companiile trebuie să aibă acces la informații reale, baze de date și coeficienți științifici specifici, pentru a putea cuantifica 'amprenta de carbon' a acestora.

La nivelul Uniunii Europene (UE), deși este în vigoare Directiva de raportare non-financiară (Directiva NFRD – 'Non-financial Reporting Directive'), care include obligații de raportare a datelor referitoare la sustenabilitate și mediu, societățile nu dispun de un cadru structurat și clar pentru a publica date concrete legate de climă și emisii de GES către participanții la piețele financiare și către societățiile civile.

Astfel, în decembrie 2022, s-a publicat în Jurnalul Oficial al UE Directiva privind raportarea sustenabilității, denumită 'Directiva CSRD – Corporate Sustainability Reporting Directive', care stabilește un cadru de raportare obligatoriu pentru următoarele entități:

• Companii definite ca 'întreprinderi mari', care la data bilanțului depășesc cel puțin două dintre următoarele trei criterii:

- total bilanț: 20 milioane de euro;

- cifra de afaceri netă: 40 milioane de euro;

- numărul mediu de salariați pe parcursul exercițiului financiar: 250.

• Întreprinderi mici și mijlocii de interes public (UE sau non-UE) care sunt definite ca entitățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată a oricărui stat membru al UE și dacă sunt îndeplinite cel puțin 2 din cele 3 criterii:

- 10 < salariați ≤ 250;

- 700.000 de euro < cifra de afaceri netă ≤ 40 milioane de euro;

- 350.000 de euro < totalul bilanțului ≤ 20.000 de euro.

• Întreprinderi din țări terțe (entități din afara UE) care generează o cifră netă de afaceri de peste 150 milioane de euro în UE și care au o filială sau o sucursală (cu o cifră de afaceri de peste 40 milioane de euro pe teritoriul UE) pe teritoriul Uniunii ar trebui să facă obiectul cerințelor Uniunii de raportare a sustenabilității.

Atât societățile mari, cât și cele mici, cărora li se aplică prevederile din CSRD vor avea obligația de a include în raportul administratorilor informațiile referitoare la sustenabilitate (respectiv atenuarea schimbărilor climatice, adaptarea la acestea, resursele de apă, utilizarea resurselor și economia circulară, poluarea, biodiversitatea și ecosistemele), conform unor standarde specifice ce vor fi publicate în luna iunie 2023 de către Comisia Europeană - Standardele europene de raportare privind dezvoltarea durabilă (ESRS).

2. Metoda cea mai utilizată de clasificare a amprentei de carbon

În anul 1998, World Resources Institute, în parteneriat cu ONG-uri, companii și instituții academice, a dezvoltat un standard internațional pentru contabilizarea și raportarea emisiilor de GES într-un format acceptat la nivel internațional, în vederea promovării unei economii cu emisii scăzute la nivel mondial (Protocol GHG – 'Greenhouse Gase' – emisii de gaze cu efect de seră).

Conform Directivei CSRD și a Protocolului GHG, companiile vor raporta  informații, printre altele, cu privire la modul în care acestea iau măsurile necesare pentru atenuarea schimbărilor climatice, inclusiv în ceea ce privește emisiile GES. Astfel, au fost luate în considerare trei domenii de aplicare pentru calculul emisiilor de GES (conform), după cum urmează:

• Domeniul de aplicare 1 (Scope 1) pentru emisiile GES din sursele directe generatoare de emisii, cum ar fi instalațiile de ardere a diverșilor combustibili;
• Domeniul de aplicare 2 (Scope 2) pentru emisiile GES din surse indirecte, respectiv ca urmare a consumului de energie electrică;
• Domeniul de aplicare 3 (Scope 3) pentru emisiile GES sunt reprezentate de toate emisiile indirecte din cadrul lanțului valoric al unei companii (emisiile din amonte și din aval aferente operațiunilor acesteia).

Printre informațiile publicate, vor trebui descrise obiectivele asumate în vederea reducerii emisiilor de GES cu termene precise de conformare, pentru cel puțin anul 2030 și anul 2050. Toate datele prezentate vor trebui să facă dovada utilizării unor calcule științifice concludente.

Conform Protocolului GHG, activitățile din cadrul lanțului valoric ale unei companii (implicit din cadrul Scope 3) pot avea ponderea cea mai mare în generarea emisiilor de GES.

Emisiile indirecte din cadrul Scope 3 pot fi cele specifice activității de extracție a resurselor, de prelucrare a materiei prime achiziționate, transportul combustibililor achiziționați si/sau utilizarea ulterioară a produselor vândute sau a serviciilor prestate.

Având în vedere  procesul complex de calcul al amprentei de CO2, mai ales în cazul companiilor cu mai multe locații, subsidiare sau cu un lanț valoric divers, Mazars a implementat o soluție digitală structurată care poate asigura trasabilitate atât în ceea ce privește informațiile operaționale (de ex. consumul de energie, apă, combustibil, etc), cât și privind indicatorii științifici alocați (de ex. factorii de conversie aplicați pentru a transforma aceste date în echivalent CO2).

3. Provocări și oportunități pentru ambalaje și deșeuri de ambalaje

O categorie importantă ce poate fi luată în considerare la momentul determinării emisiilor specifice Scope 3 este cea specifică ambalajelor și deșeurilor de ambalaje.

Ambalajele au rolul de a proteja produsele pe care le conțin și de a facilita și eficientiza transportul, manipularea sau depozitarea produselor. Însă, ambalajele au o durată de utilizare redusă și, pe lângă beneficiile aduse, generează deșeuri de ambalaje regăsite atât în fluxul municipal, cât și în fluxul industrial.

Pentru a fabrica ambalaje se utilizează o cantitate mare de materie primă, inclusiv energie, iar amprenta de carbon pentru ambalaje ar putea fi chiar comparabilă cu cea a produselor pe care le conțin, având în vedere, în unele cazuri, tipul și numărul de straturi de ambalare utilizate pentru livrarea produselor.

Pe piața din UE, ambalajele utilizează materii prime virgine din materiale plastice într-un procent de 40% și din hârtie într-un procent de 50%, reprezentând un procent de 36% din deșeurile solide municipale.

La sfârșitul utilizării acestora, deșeurile de ambalaje nu pot fi reciclate de multe ori datorită diverselor tipuri de materiale conținute, în special în ceea ce privește ambalajele din materiale plastice.

Majoritatea companiilor care au obligații de raportare a ambalajelor, pe care le utilizează la livrarea produselor lor, raportează cantitățile de ambalaje folosite într-un sistem de răspundere extinsă a producătorului în vederea asigurării reciclării acestora atunci când devin deșeuri (prin contracte încheiate cu organizații care implementează răspunderea extinsă a producătorilor – 'OIREP'). Cu toate acestea, companiile vor trebui sa analizeze impactul asupra mediului înconjurător pe care îl au ambalajele din momentul fabricării până în momentul în care devin deșeuri și sunt reciclate sau eliminate, după caz.

Operatorii economici care utilizează ambalaje au obligația de a identifica și de a menține o evidență pentru toate tipurile de ambalaje pe care le utilizează, inclusiv ambalajele achiziționate în vederea supra-ambalării sau reambalării.

Producătorii de produse ambalate trebuie să mențină o evidență lunară pe tip de material (carton, plastic, PET, metal, aluminiu, sticlă, lemn) și pe tip de ambalaj (de desfacere, primar, secundar și de transport).

În luna noiembrie 2022, Comisia Europeană a publicat o propunere de Regulament privind ambalajele și deșeurile de ambalaje. Astfel, sunt propuse o serie de măsuri care vor avea drept scop trecerea la o economie circulară și cu emisii scăzute de carbon, cum ar fi: reutilizarea ambalajelor, asigurarea materialelor reciclabile, reducerea supra-ambalării, interzicerea anumitor tipuri de ambalaje ce nu pot fi reciclate și înlocuirea ambalajelor de plastic cu materiale biodegradabile.

În conformitate cu Raportul de evaluare care însoțește propunerea de Regulament privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, ambalajele din plastic sunt materialele cu cea mai mare intensitate de carbon, cu un total de 1,8 tone de CO2 echivalent emise pentru ciclul de viață al unei tone de ambalaje de plastic. Urmează hârtia/cartonul și sticla, care au emisii de 809 kg, respectiv 565 kg CO2e pe tonă. Ambalajele din lemn au emisii nete de 19 kg CO2e pe tonă, în timp ce pentru oțel și aluminiu valorile sunt negative.

Companiile ar trebui să evalueze periodic tipurile de ambalaje pe care le utilizează, să dețină informații actualizate cu privire la greutatea și tipul acestora, astfel încât să raporteze date reale cu privire la impactul pe care îl are societatea când prestează o astfel de activitate. Societățile care își pot îndeplini obiectivele de valorificare în mod individual cu propriile deșeuri de ambalaje, au posibilitatea să recicleze într-un procent mai mare decât procentul minim de 65% stabilit prin legislație.

Societățile care raportează în sistem de răspundere extinsă a producătorului primesc lunar de la organizația cu care colaborează rapoarte cu privire la cantitățile de ambalaje gestionate de aceasta, unde pot fi verificate procentele alocate pentru reciclare și/sau valorificare energetică. Societățile pot solicita de la OIREP cantitatea de CO2 redusă, ca urmare a reciclării deșeurilor de ambalaje prin contract de la aceste organizații.

Începând cu anul 2023, producătorii de produse ambalaje poartă întreaga răspundere, alături de OIREP și colectori/reciclatori, pentru cantitățile de deșeuri de ambalaje ce nu sunt reciclate. Administrația Fondului pentru Mediu ('AFM') va putea să emită decizii de impunere către producători pentru cantitățile de deșeuri de ambalaje pentru care nu s-au îndeplinit obiectivele minim de valorificare, conform legislației în vigoare. Astfel, operatorii economici sunt nevoiți să participe activ în gestionarea deșeurilor de ambalaje, în relația cu OIREP, mai mult decât prin achitarea unui tarif de gestionare a deșeurilor de ambalaje.

Conform proiectului de Regulament pentru ambalaje și deșeuri de ambalaje, în viitor pot fi introduse tarife diferite pentru anumite tipuri de materiale (respectiv pentru cele care sunt reciclabile, cele care sunt ușor de colectat separat, curate, tarife mai reduse față de cele care nu pot fi reciclate și a căror gestionare implică utilizarea unor resurse financiare și de logistică suplimentare), astfel încât să fie descurajată utilizarea materialelor care generează impact semnificativ asupra mediului, ținând cont de tot lanțul valoric.

La nivel local, companiile pot stabili colaborări de încredere cu OIREP-urile care pot asigura transparență în gestionarea deșeurilor de ambalaje în orice moment și pot căuta împreună cu OIREP soluții de gestionare corespunzătoare a deșeurilor de ambalaje pentru evitarea eventualelor penalități emise de către AFM.

În cadrul Mazars, colaborăm cu societățile care au obligații referitoare la ambalaje și deșeuri de ambalaje în vederea verificării periodice a activității acestora și propunem măsuri prin care să se reducă riscul de a fi penalizate pentru neîndeplinirea țintelor de valorificare. De asemenea, împreună cu operatorii economici verificăm, prin cântărire, greutatea ambalajelor pe tip de material și pe tip de ambalaj și propunem măsuri de reducere a greutății acestora, după caz. În plus, avem expertiza necesară de a efectua auditul de deșeuri și de a întocmi programul anual de prevenire și de reducere a cantităților de deșeuri generate din activitatea proprie. Toate aceste măsuri pot contribui în mod pozitiv la reducerea cantităților de emisii de GES.

Dezvoltările recent apărute, atât la nivelul UE, cât și local, au scopul de a îmbunătăți modul de lucru al companiilor și implicit al impactului activității acestora asupra mediului înconjurător și asupra oamenilor.

Directiva CSRD stabilește un cadru de orientare pentru companii în vederea alinierii activității acestora la schimbările climatice ce sunt direct influențate de nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin urmare, efectuarea unui calcul al emisiilor de CO2 poate prezenta o nouă oportunitate pentru companii să își reevalueze costurile implicate și să contribuie activ la reducerea emisiilor de carbon.

În concluzie, în domeniul ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, în urma evaluării situației interne, societățile pot lua decizii cu privire la reutilizarea ambalajelor, diminuarea cantităților de ambalaje de unică folosință, utilizarea unui sistem de garanție-returnare pentru anumite tipuri de ambalaje și utilizarea unor materiale de ambalaje numai din surse sustenabile, în urma cărora se generează emisii reduse de GES și care pot fi returnare sau reciclate cu ușurință de către consumatorul final.