Proiecte de infrastructură și capital

Servicii integrate și specializate pentru a vă ajuta să consolidați prezența globală

Infrastructura este esențială pentru ca economiile și societățile să crească și să prospere. Aceasta ajută companiile și oamenii să se conecteze și oferă servicii esențiale pentru comunități sănătoase. Totuși, cerințele de infrastructură sunt diferite la nivel global, iar țările dezvoltate au nevoie de o reînnoire urgentă, în timp ce piețele emergente au nevoie de expansiune majoră. Oferim servicii integrate de infrastructură adaptate nevoilor clienților noștri, de la consultanță de proiect, finanțare, impozitare și contabilitate, până la ciclul de viață al activelor, studii de prefezabilitate și retragere din utilizare.

Abordarea noastră

La nivel global, se manifestă o cerere semnificativă pentru infrastructura economică și socială. Această tendință este determinată de nevoile autorităților publice și creează oportunități uriașe pentru operatorii privați, investitori și proprietari. Cu toate acestea, este nevoie de o abordare nouă pe o piață cu riscuri importante și în care provocări majore, precum schimbările climatice, influențează lumea în care trăim.

Echipa noastră integrată cu experiență globală în consultanță, de la porturi la spitale, combină cunoașterea specificităților industriei cu abilitățile specializate. Atunci când lucrăm cu autoritățile publice, oferim sprijin pentru crearea de valoare și transparență prin achiziții și analize financiare eficiente. Clienților noștri din sectorul privat le oferim ocazia să își maximizeze rentabilitatea pe parcursul ciclului de viață al proiectului pentru dezvoltatori, operatori, proprietari și investitori, printr-un management financiar puternic, conștient de riscuri și orientat către optimizare fiscală.
Echipele noastre globale de due diligence (modelare, fiscalitate și operațiuni financiare) vă oferă o garanție că decizia de creditare și investiție se bazează pe un model financiar solid și stabil.

Modelul financiar reprezintă fundamentul dezvoltării infrastructurii. Prognozarea rentabilității viitoare prin modelare este o competență de bază. Suntem de părere că modelele corecte aduc oportunități de investiții, conduc la structuri financiare eficiente și sunt esențiale pentru investiții de capital și M&A. Dezvoltăm modele folosind metodologia noastră recunoscută pe plan extern, oferind instrumente orientate spre client, precise și transparente pentru luarea deciziilor în toate etapele ciclului de viață al proiectului.

Sectorul este caracterizat de proiecte mari și structuri complexe, care uneori pot să nu funcționeze conform așteptărilor. Echipa noastră vă ajută să identificați și să evaluați expunerea financiară cu ajutorul specialiștilor Mazars în soluționarea litigiilor comerciale și investigații. Vă sprijinim pe tot parcursul procesului pentru a gestiona cu succes riscurile și dimensiunile comerciale.

Digitalizarea și datele formează baza inovației în acest sector și reprezintă unul dintre cel mai important activ al oricărei organizații. Vă ajutăm să beneficiați de puterea datelor pentru îmbunătățirea performanței și a profitului afacerii, pentru a impulsiona creșterea, pentru a gestiona riscurile și pentru a consolida avantajul competitiv. De asemenea, vă ajutăm să vă protejați datele împotriva atacurilor cibernetice și ne asigurăm de respectarea legilor și reglementărilor privind confidențialitatea datelor.

Mărimea și durata proiectelor de infrastructură îi poziționează pe clienții noștri în prim planul cererii tot mai mari de a derula activități responsabile social. Am construit o experiență vastă în domenii precum reglementarea mediului și responsabilitatea socială și de mediu. Ajutăm companiile să dezvolte sisteme și cadre de guvernanță prin care demonstrează că activitățile lor sunt sustenabile. Vă sprijinim în îndeplinirea cerințelor autorităților de reglementare și ale consumatorilor, susținem investițiile în proiecte sustenabile și vă asigurăm că lanțurile de aprovizionare sunt conforme. În același timp, evaluăm comparativ programele anticorupție.

Ce oferim:

  • Audit și modelele financiare care aplică criterii riguroase de control al calității atunci când se urmărește și se evaluează soliditatea unui model financiar.
  • Modelarea financiară a proiectelor utilizând standardul de modelare Mazars.
  • O gamă de servicii de consultanță pentru infrastructură, de la consultanță la asistență pentru tranzacții și consultanță pentru licitații.
  • Servicii care includ evaluarea activelor și a portofoliului, dar și servicii de agent de evaluare pentru fondurile listate la bursă.
  • Cursuri de formare personalizate, axate pe tehnici de modelare financiară, cum ar fi finanțarea proiectelor, M&A, evaluări și energie regenerabilă.
  • Fiscalitatea și contabilitatea de infrastructură, care oferă opinii în cunoștință de cauză privind aspecte fiscale și de contabilitate în jurisdicția locală și peste granițe.
  • Asistență pentru management financiar din partea specialiștilor Mazars în audit, contabilitate și conformitate fiscală, indiferent de locul în care vă desfășurați activitatea.
  • Consultanță pentru creșterea securității cibernetice și pentru gestionarea riscurilor operaționale, de la construcție până la fazele de executare și de dezinvestire.
  • Consultanță și asistență pentru dezvoltarea sistemelor, guvernanță și raportarea activităților de infrastructură sustenabilă și finanțări.