Ella Chilea devine Partener în Departamentul de Audit

În ultimii doi ani, Departamentul de Audit și Consultanță Financiară din cadrul Mazars România s-a consolidat. Cu o creștere de 10%, azi deține un portofoliu de peste 200 de clienți, de la companii multinaționale și societăți listate, până la întreprinderi mici și mijlocii, care acoperă un spectru larg de industrii și domenii de activitate.

Ella s-a alăturat Mazars în decembrie 2015, contribuind la întărirea Departamentului de Audit și Consultanță Financiară, prin sprijinul pe care l-a acordat conducerii departamentului în coordonarea activității de audit și dezvoltarea de servicii cu un nivel înalt de calitate.

Începând cu această toamnă, ea devine partener Mazars și, în acest nou rol, va lucra împreună cu Vasile Andrian, coordonatorul Departamentului de Audit și Consultanță Financiară, și cu Răzvan Butucaru, partener Audit și Consultanță Financiară.

Ella Chilea, Partener Audit:

Ella Chilea_Mazars Romania

“În contextul schimbărilor continue cu care companiile se confruntă, sub presiunea evoluției rapide a tehnologiei, impactul asupra profesiei noastre este semnificativ. Problema care se pune este dacă noi, auditorii, urmărim aspectele care contează cu adevărat, dacă opinia noastră mai este relevantă în acest nou context. Cred că tehnologia poate schimba modul în care lucrăm, nu și scopul fundamental al profesiei noastre.

Obiectivele mele în calitate de partener sunt de a adăuga valoare serviciilor noastre de audit, de a mă asigura că acestea își păstrează importanța. Preocupările mele vor avea în centru calitatea muncii și mandatelor noastre. Acestea trebuie livrate de profesioniști competenți, loiali meseriei și cu adevărat independenți. Mazars dorește să ofere o alternativă reală, pe o piață a serviciilor aflată sub lupă. Obiectivul nostru este să fim parte din succesul durabil al partenerilor noștri.”

În legătură cu promovarea Ellei, Vasile Andrian, Partener Coordonator al departamentului de Audit și Consultanță Financiară, a subliniat:

”Este un rezultat firesc, pe măsura implicării ei în activitatea departamentului. Ella înțelege dificultățile și transformările prin care trece profesia noastră și contribuie cu experiența ei la dezvoltarea serviciilor, la creșterea portofoliului nostru de clienți, asigurând durabilitatea relațiilor acestora cu Mazars, în contextul provocărilor pieței actuale.

Sunt bucuros că putem întări grupul de parteneri care conduce activitatea noastră de audit cu un profesionist excelent, și o felicit pe Ella pentru această promovare!”  

 

 

Despre Mazars

Mazars este o organizație internațională, integrată și independentă, specializată în audit, contabilitate, consultanță financiară și fiscală. De la 1 ianuarie 2017, Mazars și birourile sale corespondente operează în 97 de țări. Firma se bazează pe experiența a peste 18.000 de profesioniști pentru a acorda suport specializat grupurilor mari internaționale, firmelor mici și mijlocii, investitorilor privați și organismelor publice, în fiecare etapă a dezvoltării lor.

În România, Mazars are o experiență de peste 20 de ani în audit și consultanță financiară, consultanță fiscală, contabilitate, salarizare și administrare de personal, fiind prezentă pe piață din anul 1995. Echipa locală cuprinde mai mult de 160 de profesioniști.

CONTACT: Camelia Dejeu, Marketing & Communications Manager

Tel: 0724.217.002 / E-mail: camelia,dejeu@mazars.ro

www.mazars.ro / www.mazars.com  / www.linkedin.com/company/mazars-in-romania