Reduceri ale impozitului pe profit și impozitul pe veniturile microîntreprinderilor cuprinse între 2% și 15%

Dorim să vă aducem la cunoştinţă prevederile legislative incluse în Ordonanța de Urgență nr. 153/2020, care permit contribuabililor să beneficieze de reduceri cuprinse între 2% și 15% din impozitul pe profit sau impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, în funcție de nivelul capitalurilor proprii conform situațiilor financiare.

Reducerea este aplicabilă impozitului pe profit anual / impozitului pe veniturile microîntreprinderilor datorat, cu condiția îndeplinirii următoarelor cerințe:

  • Capitalurile proprii rămân pozitive;
  • Capitalurile proprii ajustate cresc anual cu procentul minim impus.

Categoriile de reduceri, care pot fi cumulate, în funcție de îndeplinirea condițiilor aplicabile sunt următoarele:

Reducere anuală

Condiție

2%

Capitalul propriu contabil este pozitiv

5% - 10%

Creştere anuală a capitalului propriu ajustat cuprinsă între 5% - 25% sau mai mult

3% (aplicabilă începând cu anul 2022)

Creştere anuală a capitalului propriu ajustat între 5% - 25% sau mai mult, pentru fiecare an din perioada 2022 – 2025, comparativ cu 2020

În contextul menționat mai sus, vă putem asista cu următoarele:

  • Analiza poziției capitalului propriu cu scopul de a verifica dacă se poate aplica o reducere;
  • Efectuarea unei proiecții privind evoluția capitalurilor proprii și a reducerilor fiscale aferente;
  • Evaluarea eventualelor măsuri de creștere a capitalurilor proprii în scopul de a beneficia de reducerile ce pot fi aplicate.

În cazul în care cele relatate mai sus prezintă interes pentru dumneavoastră, vă rugăm nu ezitați să ne contactați.