Raportare tranzacții/aranjamente fiscale transfrontaliere

Directiva (UE) 2018/822 a Consiliului din 25 mai 2018 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal cu privire la modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării (“Directiva”) suplimentează obligațiile declarative pentru anumite categorii de entități.

Prin modalități transfrontaliere se înțeleg, printre altele structuri de optimizare fiscală în mai multe jurisdicții și tranzacții transfrontaliere constând în transferuri de active intangibile sau de linii de afaceri între societăți afiliate. Entitățile vizate de această obligație declarativă sunt reprezentate de intermediari, respectiv persoanele care proiectează, comercializează, organizează, pun la dispoziție în vederea implementării sau gestionează implementarea unei modalități transfrontaliere, dar și de contribuabili, în anumite cazuri.

Entitățile vizate trebuie să fie proactive în inițierea unor programe și proceduri interne prin care să asigure identificarea modalităţilor transfrontaliere subiect de raportare. Colectarea într-un mod adecvat a informațiilor necesare și sistematizarea acestora, precum și respectarea termenelor de raportare trebuie să fie asigurată. Astfel de programe trebuie să cuprindă acțiuni precum:

  • desemnarea unor persoane din cadrul entității responsabile atât cu urmărirea fluxurilor interne de informații și documente, cât și a modificărilor legislative și a interpretărilor autorităţilor fiscale;
  • definirea și implementarea unor proceduri clare în cadrul entității (inclusiv cu ajutorul unor programe informatice), cu scopul de a identifica elementele de raportat, precum și pentru a analiza caracteristicile acestora;
  • definirea și aplicarea unor procese de verificare și aprobare a elementelor identificate, în vederea raportării.

Primul termen de raportare efectivă de către entitățile vizate în baza acestei Directive este 31 august 2020.

Un aspect esențial de avut în vedere este faptul că tranzacțiile care vor face obiectul primei raportări (i.e. cu termen la 31 august 2020) vor fi cele derulate în perioada 25 iunie 2018 – 1 iulie 2020. Prin urmare, entitățile vizate trebuie să trateze cu diligența noua cerință de raportare și să inițieze intern analiza tranzacțiilor potențial de raportat, prin organizarea informațiilor disponibile și evaluarea acestora în vederea identificării tranzacțiilor care fac obiectul raportării.

Elementele care fac obiectul raportării sunt reprezentate de tranzacții şi structuri transfrontaliere, desfășurate între entități din state membre ale UE sau între entități din state membre ale UE și entități din țări terțe, care îndeplinesc anumite condiții și prezintă anumite semne distinctive.

 

Mazars vă oferă întreaga gamă de servicii necesară îndeplinirii noilor obligaţii de raportare, după cum urmează:

  • Revizuirea tranzacțiilor susceptibile a face obiectul raportării și oferirea de suport contribuabilului în vederea obținerii de informații suplimentare / clarificarea necesității de raportare;
  • Organizarea de seminarii pentru angajați astfel încât aceștia să se familiarizeze cu elementele pe care trebuie să le urmărească și să înțeleagă importanța acestui exercițiu;
  • Elaborarea procedurilor interne, atât în ceea ce privește urmărirea informațiilor și identificarea tranzacțiilor de raportat, cât și în ceea ce privește verificarea și validarea acestora;
  • Asistență cu privire la evaluarea tranzacțiilor potențiale/viitoare din perspectiva obligației de raportare;
  • Punerea la dispoziție a unei platforme electronice de gestiune a obligațiilor declarative, dezvoltate intern de către Mazars.

Echipa noastră urmărește îndeaproape evoluția discuțiilor privind transpunerea Directivei în legislația națională și dificultățile pe care le semnalează mediul de afaceri, respectiv abordarea autorităţilor fiscale și este în permanent contact cu rețeaua Mazars, pentru înțelegerea tendințelor și interpretărilor Directivei în legislația națională din alte state membre ale UE. Mai mult, implicarea rețelei internaționale Mazars este esențială din perspectiva faptului că tranzacțiile transfrontaliere care fac obiectul raportării pot avea implicații în mai multe jurisdicții și, astfel, este necesară corelarea eforturilor entităților din diverse jurisdicții.