Strategie și due diligence

Soluții pentru integrarea sustenabilității în practicile dumneavoastră de afaceri

Companiile adoptă la o scară tot mai mare strategii sustenabile dedicate problemelor de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) în cadrul activității lor de zi cu zi. Deoarece lumea acordă o atenție sporită comportamentului companiilor, este imperativ ca strategia adoptată să fie una eficientă. Echipa noastră vă oferă îndrumările necesare pentru a integra și dezvolta un cadru de sustenabilitate.

Sustenabilitatea devine rapid o componentă critică a agendei de afaceri. În trecut, sustenabilitatea a fost asociată în primul rând cu factorii de mediu, dar astăzi acoperă întreaga gamă de probleme ESG și este larg considerată ca având impact asupra rezultatelor unei companii, precum și asupra reputației sale.

Un exemplu de strategie de sustenabilitate este integrarea obiectivelor economice, de mediu și sociale în planul dumneavoastră de afaceri, cu scopul de a crea valoare pe termen lung pentru organizație, părțile interesate și societate în ansamblul ei, susținând și îmbunătățind simultan resursele noastre naturale pentru generațiile viitoare. Pe măsură ce gradul de conștientizare a problemelor ESG crește, multe companii caută să implementeze și să integreze aceste principii în operațiunile lor. În condițiile în care ESG acoperă o gamă largă de aspecte, precum schimbările climatice, drepturile omului, protecția consumatorilor, relațiile cu angajații și managementul responsabil, este important să vă concentrați asupra celor care contează cel mai mult pentru organizația dumneavoastră.

Combinăm cunoștințele noastre extinse în materie de ESG cu expertiza noastră în afaceri pentru a vă sprijini nevoile în cursul dezvoltării strategiei de sustenabilitate. Echipa noastră utilizează întreaga expertiză Mazars și lucrează într-o manieră integrată și colaborativă, cu accent pe personalizarea serviciilor și asigurarea că acestea sunt cele mai potrivite pentru dumneavoastră.

Datorită abordării colaborative, vă putem ajuta să:

  • Formulați o politică cuprinzătoare de implicare a părților interesate, asigurându-vă că toate părțile sunt luate în considerare, că abordarea este planificată și că strategiile sunt convenite în prealabil
  • Identificați subiectele importante, cu cel mai mare impact asupra afacerii dumneavoastră și care contează cel mai mult pentru părțile interesate, deoarece acestea se referă la riscurile economice, de mediu și sociale care pot afecta reputația afacerii dumneavoastră și capacitatea sa de a crea valoare
  • Configurați sisteme pentru a măsura indicatorii cheie de performanță selectați
  • Calculați amprenta de carbon și să identificați oportunitățile de a vă reduce și compensa impactul de mediu

Serviciile noastre

  • Dezvoltarea strategiei ESG și due diligence
  • Crearea de programe anticorupție
  • Servicii de guvernanță corporativă
  • Conformitatea GDPR și confidențialitatea și protecția datelor
  • Evaluarea amprentei de carbon și eficiența energetică
  • Strategie în materie de drepturile omului
  • Diagnosticul CSR al lanțului de aprovizionare și strategia de achiziții durabile