IT assurance & advisory

Construim încredere printr-o abordare corespunzătoare a tehnologiei, proceselor și controalelor

Companiile se bazează din ce în ce mai mult pe tehnologie, ceea ce creează atât oportunități, cât și riscuri. Pe măsură ce complexitatea mediului de reglementare crește, companiile trebuie să se asigure că sistemele lor IT sunt sigure. Specialiștii noștri în IT assurance & advisory pot lucra cu dumneavoastră pentru a vă îmbunătăți cadrul general de risc tehnologic.

Abordarea noastră

Transformarea digitală a condus spre o eficiență sporită pentru companii, a deschis noi oportunități de afaceri și, în multe cazuri, a contribuit la creșterea afacerii. Totuși, pe măsură ce sistemele IT devin din ce în ce mai complexe, este esențial ca întreprinderile să fie conștiente de potențialele riscuri cu care se confruntă. Acestea includ amenințări de securitate cibernetică, scurgeri de date, erori ale sistemelor și posibila încălcare a reglementărilor în cazul unei astfel de erori.

La Mazars, experții noștri în IT assurance & advisory adoptă o abordare integrată, bazată pe riscuri, pentru a oferi o perspectivă amplă asupra riscurilor tehnologice la care sunt expuse consiliile de administrație, comitetele de audit și managementul superior. Oferim o experiență sectorială vastă, cu un spectru larg de soluții de consultanță și asigurare tehnologică, care acoperă securitatea cibernetică, protecția datelor, gestionarea datelor, audit IT, operațiuni IT și tehnologii de investigații.

Scopul nostru este să oferim următoarele soluții adaptate organizației dumneavoastră:

  • Colaborare cu profesioniștii dumneavoastră din audit pentru a oferi asigurarea tehnologiilor utilizate în raportarea financiară și în controlul intern aferent raportării financiare.
  • Creșterea încrederii în controalele interne dependente de tehnologie ca urmare a dezvoltării afacerii.
  • Evaluarea și minimizarea riscurilor IT în cadrele tehnologice existente și inițiative de creștere a afacerii, cum ar fi implementarea de noi tehnologii sau lansarea de noi produse sau servicii.
  • Oferirea de informații despre provocările cheie în materie de tendințe ale tehnologiilor.

Serviciile noastre:

  • Alocarea de resurse pentru audit intern IT. Colaborăm cu clienții noștri pentru a-și atinge obiectivele de audit intern prin subcontractare, externalizare sau modele personalizate, în conformitate cu nevoile lor de afaceri.
  • Due diligence în domeniul IT. În cazul fuziunilor și achizițiilor, oferim analize detaliate și informații specifice despre tehnologiile folosite pentru a ajuta consiliile de administrație și investitorii să ia decizii în cunoștință de cauză, ca urmare a cerințelor de cumpărare sau de vânzare.
  • Raportarea SOC (Service organisations controls). Ne ajutăm clienții să obțină asigurări în conformitate cu standardele aplicabile, precum AAF 01/06 ICAEW, AICPA SSAE18 (înlocuiește SSAE16) sau ISAE 3402 (denumită SOC1), AICPA AT101 (SOC2 sau SOC3) sau ISAE 3000. Serviciile noastre acoperă proiectarea (raportul tip 1) și eficacitatea operațională (raportul tip 2) a controalelor SOC.
  • Diagnosticare. Serviciile noastre de diagnosticare îi ajută pe clienți să înțeleagă problemele de control din mediul lor IT și să îmbunătățească cadrul general de risc tehnologic. Acoperim o gamă de domenii de risc specifice, cum ar fi securitatea cibernetică, confidențialitatea datelor, strategie și aptitudini IT, continuitatea afacerii și recuperarea în caz de dezastru, calitatea datelor, guvernanța informațională și protecția datelor/GDPR, în conformitate cu practicile de top din industrie.
  • Optimizarea controalelor. Ajutăm clienții să își evalueze și simplifice cadrele de control existente în propriile organizații.
  • Asigurarea proiectelor în mod independent. În calitate de consultanți independenți ai echipei de management și echipei de proiect, oferim implementarea eficientă a sistemelor și proiectelor noi, prin identificarea și diminuarea riscurilor înainte ca acestea să apară.
  • Evaluarea aplicațiilor. Oferim asistență clienților privind aplicațiile lor de business și evaluăm mediul de control din cadrul sistemelor, cu referire la riscuri specifice de afaceri sau procese. Analiza include evaluări de acces, configurații și setări, configurarea datelor de bază, tranzacții și interfețe. Recomandările noastre sunt utilizate pentru îmbunătățirea funcționalității, securității și mediului de control al aplicațiilor.

Solicită o ofertă