Sprijinirea angajatorilor: ce subvenții primesc aceștia pentru a-și desfășura activitatea în regim de telemuncă?

3 septembrie 2020
Au trecut aproape 6 luni de când ne confruntăm, la nivel global, cu una dintre cele mai puternice provocări ale omenirii, atât din punctul de vedere al sănătății, cât și al economiei. Într-o perioadă extrem de dificilă pentru noi toți, măsurile de sprijin destinate angajaților și angajatorilor sunt așteptate mai mult ca oricând.

Mediul de afaceri din România, și nu numai, încearcă să recupereze deficitul financiar generat de pandemia COVID-19, iar în acest sens există eforturi, atât la nivelul Uniunii Europene pentru aplicarea unor măsuri care să sprijine relansarea economică în statele membre, cât și la nivel național.

Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 132/ 2020, a fost lansată și măsura de stimulare a angajatorilor pentru ca aceștia să își desfășoare activitatea în regim de telemuncă pe o perioadă mai mare de timp. În acest moment, doar procedura de acordare a subvențiilor este încă în proces de finalizare, iar Ministerul Muncii a cerut feedback din partea comunității de afaceri din România. Stimulentele sunt bune, însă măsura necesită câteva clarificări pentru a sprijini mediul de afaceri local.

Limitările procedurii de acordare a subvențiilor

La fel ca și în cazul altor măsuri, și aceasta vine cu anumite restricții, însă avem speranța că în cadrul discuțiilor avute în Guvern în această perioadă se vor găsi soluții pentru ca acestea să fie eliminate. În acest moment, procedura de decontare face trimitere doar la angajații existenți, care au muncit în perioada stării de urgență, deși măsura face referire și la stimularea ocupării forței de muncă.

„Practic, companiile care doresc să angajeze tineri absolvenți nu pot achiziționa tehnologie nouă pentru dotarea mediului de lucru de acasă deoarece aceștia nu au lucrat în prealabil pe timpul stării de urgență la acel angajator. Acest fapt contrazice obiectivul declarat al măsurii, iar o altă limitare în formularea acesteia este că se concentrează pe trecut, deși unul dintre obiectivele declarate este de a stimula acest mod de lucru ca măsură de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.”, a menționat Andreea Georgescu, Head of HR Advisory, Mazars România.

Companiile pot deconta până la sfârșitul anului doar achizițiile efectuate deja și nu mai pot face scenarii de cumpărare pentru lunile rămase.

Cum poate o companie beneficia de această subvenție?

Pentru cei 2500 lei per angajat, compania trebuie să depună o cerere de solicitare a sprijinului financiar, o declarație pe propria răspundere și o listă cu angajații pentru care solicită această sumă. Angajatorii pot solicita acest sprijin financiar numai în cazul în care au achiziționat tehnologii noi pentru dotarea angajaților, astfel încât aceștia să poată lucra în condiții normale de acasă. Prin tehnologie nu ne referim numai la laptop și telefoane, ci și la orice alt instrument care îi ajută să se conecteze la internet.

„Astfel, un angajator care a început să își desfășoare activitatea din data de 16 martie în regim de telemuncă și a cumpărat 18 laptopuri noi pentru angajații care, în mod normal, lucrau doar pe stații de muncă, poate deconta suma de 45,000 lei pe baza documentelor contabile justificative. Acest lucru se poate realiza, bineînteles, în măsura în care valoarea unui laptop achiziționat depășește valoarea individuală de 2500 lei.”, a menționat Andreea Georgescu, Head of HR Advisory, Mazars România.

Așa cum este conceput ordinul până în acest moment, procedura de implementare stabilește chei clare de control la angajator, astfel încât să prevină abuzul și să stimuleze transparența tranzacțiilor contabile. Responsabilă de implementarea procedurii va fi Agenția Națională pentru Ocuparea forței de Muncă – ANOFM, iar vestea bună este că tot demersul se va derula electronic.

Media Contact

Emilia Popa, Head of Marketing and Communication, Mazars Romania

Emilia.Popa@mazars.ro | +40741.111.042

 

Despre Mazars

Mazars este un parteneriat integrat internațional, specializat în servicii de audit, contabilitate, consultanță, servicii de consultanță fiscală și juridică. Operând în 91 de țări și teritorii din întreaga lume, ne bazăm pe expertiza a 40.400 de profesioniști – 24.400 în cadrul parteneriatelor integrate Mazars și 16,000 prin Mazars North America Alliance – pentru a oferi asistență clienților de toate dimensiunile în fiecare etapă din dezvoltarea acestora.

În România, Mazars are o experiență de 25 de ani în audit, servicii de consultanță fiscală și financiară, consultanță HR și contabilitate și salarizare. Echipa locală cuprinde 230 de profesioniști.

www.mazars.ro | https://www.linkedin.com/MazarsRomania/ 

 

[1] Acolo unde este permis de legislația aplicabilă a țării