Insolvența - Informații necesare pentru eliminarea unui astfel de risc

Multe firme ajuns să intre în insolvență sau să își închidă porțile, ceea ce înseamnă că ar trebui să cunoască toate amănuntele legate de acest aspect. De altfel, trebuie menționat faptul că insolvența nu este ceva de dorit nici de către angajat, nici de angajator. Ea apare atunci când societatea comercială nu-și mai poate plăti datoriile pe care le are. Specialiștii atrag atenția că nu ar fi bine să fie confundată cumva cu falimentul, deoarece acesta se referă, practic, la ultima parte a insolvenței, atunci când societatea nu mai reușește deloc să plătească, nici măcar în acea perioadă stabilită de lege. 

Data publicării: 5 ianuarie 2023

În articolul de mai jos vei descoperi ce este insolvența, care este legea în această direcție și care sunt principiile insolvenței, cum se ajunge la această stare, vei afla care este procedura de insolvență, efectele ei, cum și cine o poate deschide, când se poate cere insolvența firmei, ce înseamnă insolvența pentru angajați și vei găsi câteva soluții pe care ai putea să le folosești pentru a evita o astfel de problemă. 

 Cuprins:

1. Ce este insolvența?

1.1. Legea insolvenței

1.2. Principiile insolvenței

1.3. Motivele pentru care se ajunge la insolvență

2. Procedura de insolvență

2.1. Efectele deschiderii insolvenței

2.2. Cum și cine poate deschide procedura de insolvență?

2.3. Insolvența pentru angajați

3. Metode prin care se poate evita intrarea firmelor în insolvență

1. Ce este insolvența?

Insolvența se referă la acea situație prin care trece o firmă ce nu își mai poate plăti datoriile pe care le are față de creditori, instituții financiare, angajați sau parteneri de afaceri, adică se referă la faptul că patrimoniul nu are suficientă valoare pentru a stinge plata datoriilor certe, lichide și exigibile. Antreprenorii ar trebui să știe că apariția insolvenței generează o imagine de neîncredere față de firmă, așa că vor avea în vedere anumite soluții pentru a ieși din această situație.

1.1. Legea insolvenței

Legislația o definește ca fiind starea patrimoniului unui debitor caracterizată prin insuficiența fondurilor pentru plătirea datoriilor și menționează faptul că insolvența debitorului este o prezumție atunci când acesta nu plătește ce datorează după 60 de zile de la data scadentă. De asemenea, se mai precizează că există posibilitatea declanșării executării silite în cazul acestei proceduri. Tot legea este cea care vine și precizează care sunt firmele ce pot intra în insolvență: regiile autonome, profesioniștii și toți cei care exploatează o întreprindere comercială, menționând și unde nu se poate declanșa procedura de insolvență (profesii liberale, instituții de învățământ, institutelor de cercetare ce aparțin statului).  

 1.2. Principiile insolvenței

Principiile insolvenței sunt următoarele:

• sporirea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor;
• se dă ocazia debitorilor de a putea să-și redreseze business-ul propriu;
• se asigură realizarea unei proceduri eficiente, care să aibă costuri minime, având în vedere permanent obiectivitatea și imparțialitatea;
• se asigură un tratament egal dacă este vorba despre creditori de același nivel;
• procedura trebuie să fie una transparentă și previzibilă;
• se respectă ordinea de prioritate a creanțelor (regulile sunt clare, existând drepturi pentru creditori);
• se limitează riscul de credit și cel sistemic;
• se asigură posibilitatea de a găsi sumele necesare în perioada de prevenire a insolvenței;
• se aprobă planul de reorganizare (se face prin votare, acceptându-se decizia majorității) și se oferă celorlalți creditori plăți mai mari sau egale cu cele pe care le-ar primi dacă s-ar pronunța falimentul;
• se permite negocierea creanțelor în desfășurarea procedurii;
• sunt valorificate în timp util și eficient activele;
• dacă este vorba despre un grup de societăți, atunci se va avea în vedere coordonarea procedurilor de insolvență pentru a se aborda integrat acestea;
• procedurile de prevenire și cele de insolvență trebuie administrate de practicieni specializați, controlându-se desfășurarea lor prin instanța de judecată.

1.3. Motivele pentru care se ajunge la insolvență

Există mai multe motive pentru care firmele pot ajunge la insolvență, principalele fiind de natură administrativă și economică. Astfel, este vorba despre faptul că societatea în cauză nu mai are veniturile necesare pentru a-și plăti creditorii, iar acest lucru este un pericol imens pentru viitorul ei. 

O altă posibilitate de a ajunge la insolvență este momentul în care firma a contractat diferite credite pe care nu le poate plăti la timpul corespunzător sau poate că a avut anumite activități care s-au dovedit a nu fi deloc rentabile. 

De asemenea, mai pot fi amintite câteva dintre motivele pentru care un business poate ajunge la insolvență: nu reușește să-și achite datoriile către fisc și angajați, dar nici față de contractele pe care le deține, ceea ce încasează lunar nu mai reușește să acopere cheltuielile pe care le are firma în mod curent sau poate că există furturi sau delapidări de fonduri. 

2. Procedura de insolvență

Procedura de insolvență nu este, de fapt, una singură, ci există două proceduri. Prima este procedura de insolvență generală, care presupune reorganizarea judiciară, precum și încercarea de a redresa societatea într-un anumit fel, iar cea de-a doua se referă la procedura de insolvență simplificată, care practic anunță intrarea directă în faliment, cu respectarea anumitor condiții. În aplicarea procedurii de insolvență este nevoie de o procedură eficientă, de limitarea riscului de credit și a riscului sistemic, aprobarea planului de reorganizare pe principii clare, valorificarea eficientă a activelor etc. 

Procedura generală are mai multe etape: observația (de la începutul deschiderii procedurii și până în momentul în care se confirmă planul de redresare sau se intră în faliment), reorganizarea judiciară (se prevăd eșalonarea datoriilor, restructurarea financiară, restrângerea activității, vânzarea de bunuri) și falimentul (lichidarea averii debitorului pentru a se putea plăti datoriile către creditori, fără a mai exista activitate din partea acestuia, ci doar a lichidatorului judiciar).

2.1. Efectele deschiderii insolvenței

Deschiderea insolvenței presupune existența unor situații anume, acestea luând în calcul faptul că antreprenorul trebuie să recunoască ce se întâmplă și cât de grav este. De asemenea, trebuie să aibă în vedere descoperirea unor soluții de salvare a afacerii sau de renunțare la aceasta dacă nu se mai poate face nimic. Astfel, se pot identifica următoarele situații:

• debitorul alege insolvența și propune un plan de a se redresa financiar, alegând după 3 ani să intre în faliment dacă nu își atinge obiectivul propus;
• debitorul alege insolvența, propune planul de redresare și își salvează afacerea;
• debitorul alege falimentul, dar nu mai poate să schimbe deznodământul final.

2.2. Cum și cine poate deschide procedura de insolvență

Procedura de insolvență a unei societăți comerciale poate să fie solicitată de debitor, creditori sau angajați (de exemplu, atunci când nu-și mai primesc salariile), însă, de cele mai multe ori, creditorii sunt cei care o solicită pentru că debitorii nu-și mai pot achita datoriile acumulate, nici după ce trec cele 60 de zile de la termenele scadente. 

Procedura poate să fie aplicată doar de instituții ale statului, cum ar fi:

• instanțe judecătorești;
• judecător sindic;
• administrator judiciar;
• lichidator judiciar.

Deschiderea procedurii de insolvență la cererea debitorului trebuie realizată cu ajutorul unor acte doveditoare. Cererea se va face în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, trebuind să aibă atașată dovada notificării organului fiscal competent. De reținut este faptul că orice debitor poate să facă o astfel de cerere ce îi garantează că nu va fi executat silit și că nu va mai acumula penalități greu de achitat. Cele mai importante documente ce trebuie atașate sunt:

• ultima balanță financiar contabilă;
• lista cu bunuri aflate în posesia firmei;
• lista cu numele firmelor la care are datorii antreprenorul;
• planul de redresare a situației financiare a companiei.

Dacă se alege varianta intrării în insolvență, firma va avea câteva avantaje: nu este executată silit, nu plătește unele penalități, poate să se salveze dacă planul de redresare este bun și realist, se amână falimentul. Există și unele dezavantaje în această situație, ca de exemplu: firma nu mai poate participa la licitații publice, este blocată financiar pe toată perioada, planul de redresare nu va dura mai mult de trei ani, își pierde credibilitatea în fața eventualilor parteneri noi. 

Deschiderea procedurii de insolvență de către creditor se poate face doar dacă acesta este îndreptățit, adică dacă are creanță asupra patrimoniului debitorului de mai mult de 60 de zile. De asemenea, este nevoie ca suma care i se datorează să atingă un anumit prag conform legii, altfel nu poate face deschiderea procedurii. Legea face deosebire între creditorul îndreptățit de a solicita această procedură și creditorul îndreptățit să participe. Judecătorul sindic este cel obligat ca în termen de 48 de ore să trimită debitorului o copie a solicitării făcute de creditor. În 10 zile debitorul poate contesta sau poate recunoaște starea. Există o problemă în această situație, și anume, în caz că îi este respinsă contestația debitorul nu va mai avea dreptul de a solicita reorganizarea judiciară. 

 2.3. Insolvența pentru angajați

Dacă firma intră în insolvență, se pune problema ce vor face angajații. Cert este faptul că aceștia vor avea aceleași drepturi și aceleași salarii, iar angajatorul nu va avea posibilitatea de a diminua drastic salariul sau de a-și concedia angajații. Dacă va avea, totuși, angajați concediați, aceștia trebuie să fie recompensați cu ajutorul unor măsuri sociale, care să micșoreze impactul produse de deschiderea stării de insolvență a afacerii. 

Chiar și angajații pot solicita intrarea în insolvență a firmei, de exemplu atunci când nu și-au primit salariile pe o perioadă mai lungă de timp. Angajații aflați în această situație vor deveni creditorii companiei. Datoriile unei firme aflate în insolvență sunt plătite angajaților doar după ce au fost plătite la Fisc și la firmele creditoare. Dacă nu mai există sume disponibile pentru a primi ceea ce li se cuvine, se pot adresa Fondului de Garantare Pentru Plata Creanțelor Salariale.

Alte informații cu privire la ce se întâmplă cu angajații firmelor aflate în insolvență ar putea fi de mare ajutor, de exemplu:

• Se pot face concedierii în perioada de insolvență, dar doar pe baza Codului Muncii;
• Angajații cu calitatea de creditor nu trebuie să depună personal declarații de creanță;
• La ședințele creditorilor vor fi reprezentați de un delegat ales din rândul lor;
• Dacă vor face apel la Fondul de Garantare Pentru Plata Creanțelor Salariale, atunci pot primi până la trei salarii medii brute pe economie per angajat.

3. Metode prin care se poate evita intrarea firmelor în insolvență

Procedurile pentru evitarea procedurii de insolvență sunt menționate de legislație, se referă la mandatul ad-hoc și concordatul preventiv. Mandatul ad-hoc evită posibilitatea de a se declanșa începerea insolvenței permițând o înțelegere între debitor și creditor. Debitorul face o cerere specială, care este înaintată Președintelui Tribunalului, solicitând desemnarea unui mandatar. Dacă situația nu se rezolvă în 90 de zile, atunci se trece la deschiderea insolvenței. Concordatul preventiv se referă la semnarea unui contract între debitor și creditor, ce include și planul de redresare financiară. 

Pentru cei care se întreabă când nu este acceptată procedura de prevenire a insolvenței firmei, răspunsul este foarte simplu: dacă aceasta a mai beneficiat de un concordat preventiv în ultimii trei ani, dacă planul nu a dus la remedierea problemei, dacă este deja în faliment sau dacă antreprenorii au condamnări pentru infracțiuni economice.

Pentru a evita producerea inevitabilului, firmele trebuie să găsească acele metode prin care să poată să se redreseze și să-și plătească datoriile. Un rol important în acest sens îl au companiile care oferă oricăror societăți comerciale posibilitatea de a avea un control financiar bun și de a evita diferite riscuri, inclusiv pe cel legat de insolvență. Gestionarea unei companii vine cu multe cerințe și cu o nevoie tot mai mare de atenție la cele mai mici detalii, așa că externalizarea diferitelor servicii ar fi cea mai bună idee, firmele putând să beneficieze de:

• servicii de audit financiar (contribuie la clădirea unei afaceri sustenabilă, în beneficiul societății);
• de consultanță financiară (sunt date sfaturi personalizate, practice, tehnice pentru a depăși momentele dificile prin care trece firma);
• servicii de gestionare a afacerilor (dezvoltarea unei strategii, managementul afacerii, risc și guvernanță, programe software etc.);
• de analiză independentă de afaceri (poate fi o cotitură pentru o afacere care se confruntă cu probleme, oferă o imagine precisă a informației financiare, recomandă soluții și strategii pentru a depăși cu brio dificultățile). 

În concluzie, deschiderea procedurii de insolvență a companiei poate să pară destul de neplăcută la prima vedere, însă nu este chiar fără rezolvare. Cu ajutorul unui plan de redresare, a unor măsuri realiste și eficiente, toate problemele de acest gen pot deveni istorie.

*Acest material a fost pregătit doar în scop informativ și nu are rolul de a oferi consultanță fiscală, juridică sau contabilă. Rcomandăm să vă sfătuiți cu echipa de consultanți fiscali, juridici și contabili înainte de a lua orice decizie cu privire la subiectele menționate în acest articol.