Prima pandemie modernă

În aceste zile, „Când vom reveni la normal?” este prima întrebare care se strecoară prin fiecare conversație și este complet de înțeles. Adevărul este că vom reveni la normal, însă nu vom fi aceiași oameni care eram înainte de începerea pandemiei. Vom fi mai înțelegători, amabili, atenți și dornici să acordăm o mână de ajutor.

Am fost curioși să aflăm gândurile colegilor noștri despre această perioadă și l-am întrebat pe Andrei Ilovan, Financial Services & Advisory Consultant, câteva lucruri cu privire la contextul actual.

Q: Care au fost primele tale gânduri cu privire la COVID-19?

Momentul în care am auzit despre acest nou virus și despre impactul pe care urma să îl aibă asupra Chinei și potențial asupra omenirii a fost în perioada sărbătorilor de iarnă, când mă bucuram de timpul liber și poate nu am acordat foarte mare importanță acestor informații. Primul gând care mi-a trecut prin minte a fost „sigur nu ni se poate întâmpla și nouă”. Timpul a trecut, situația s-a agravat și am inceput să îmi reconsider gândurile și temerile legate de acest virus. Până la urmă, sunt recunoscător pentru faptul că eu, colegii, prietenii și membrii familiei mele suntem în siguranță și sănătoși.

Q: Cum ai reușit să lucrezi de acasă? Ți-a fost greu sau ți-a plăcut mai mult? 

Lucrul de acasă a fost o provocare încă de la început. S-a întâmplat totul foarte rapid și probabil, nu eram foarte bine pregătiți pentru această schimbare. În experiența mea de aproape doi ani în cadrul Mazars nu m-am gândit niciodată că vor urma luni întregi de lucru de acasă. Însă, cu timpul, lucrurile au început să meargă din ce în ce mai bine. Am reușit, împreună cu restul membrilor echipei, să ducem la bun sfârșit încă un sezon de audit (poate mult mai complicat decât sezonul trecut) și să avem inclusiv clienți pentru care am făcut misiunea de audit în totalitate din izolare. Din punctul meu de vedere, tehnologia reprezintă cel mai important atu al acestei perioade și al regimului de lucru, care ne-a ușurat misiunea și ne-a favorizat menținerea unei relații apropiate cu clienții și colegii noștri. Personal, am încercat să îmi păstrez ritmul și rutina zilnică cu care eram obișnuit (chiar dacă săream peste timpul petrecut prin traficul infernal al capitalei și aglomerația metroului) iar una dintre camerele casei s-a transformat în biroul personal, birou din care lucrez de peste 4 luni. Am considerat tot timpul că o muncă de calitate înaltă poate fi facută de oriunde, atâta timp cât iubești ceea ce faci, astfel încât nu mi-a fost dificil să traversez această perioadă.

Q: Cum ți-ai petrecut timpul liber?

De curând am absolvit studiile de masterat, astfel încât timpul liber din această perioadă mi-a fost în mare parte ocupat cu elaborarea lucrării de disertație și pregătirea examenelor finale. În scurtele momente în care aveam cu adevărat timp liber, mă recream în fața televizorului sau în curtea casei, unde masa de ping-pong a devenit un “membru” important al familiei atunci când vremea o permitea.

Q: Ce ai fi făcut diferit în contextul actual și care crezi că este cel mai bun mod de a parcurge perioada următoare?

După cum spuneam, perioada în care am lucrat de acasă și care continuă și în a doua parte a verii, a fost o mare provocare pentru noi toți, însă nu știu dacă aș fi făcut ceva diferit, fiind mulțumit cu abordarea pe care am avut-o. Nu putem să fim siguri de tot ceea ce ne așteaptă în perioada următoare dar lucrurile pe care le-am învățat în ultimele luni ne pot fi de ajutor: protecța și prevenția prin igiena personală și distanțarea socială ne pot salva viața, păstrarea unui optimism ridicat ne ajută să trecem peste orice perioadă dificilă iar conștientizarea nevoii de a economisi puțin câte puțin în perioade fără dificultăți ne poate face să trecem cu ușurință peste momente de instabilitate economică și grija zilei de mâine.

CITEȘTE MAI MULT

article weekend blog

Tu ce faci în weekend?

Toată lumea adoră această întrebare. Dar... de ce? Fii sincer! De câte ori ți s-a adresat această întrebare înaintea pandemiei? Dar acum?

INTERVIEVAT